"Fiecare realizare a unui artist trebuie sa fie expresia unei aventuri a sufletului sau."
W. Somerset Maugham

Festivalul de teatru initiatic “HEART FESTIVAL” isi propune sa aduca in peisajul cultural al Clujului un alt fel de teatru, in care esotericul se impleteste cu arta, limitele dintre om si scena sunt eliminate iar misticul isi face loc pe scena Casei de Cultura a Studentilor.

Este vorba de acea forma de arta care iti da fiori si in acelasi timp te pune pe ganduri, care foloseste simboluri, povesti de dragoste despre suflet. Un fel de teatru neobisnuit care vine din inima si iti da acel sentiment de “acasa”, de intoarcere intr-un timp si spatiu al sufletului in  care iti este usor sa te regasesti.

Arta obiectiva este arta care  transforma si lasa urme in constiinta spectatorului. Pleci din sala de spectacol fiind un pic mai aproape de sufletul tau decat ai venit.

Trupele de teatru participante vin din Bucuresti, Brasov, Budapesta, Oradea, Sf Gheorghe si Cluj. Vin cu o experienta bogata in teatru si pregatiti sa ne uimeasca. Cei mai multi sunt absolventi ai Academiei de Teatru din Bucuresti si din alte orase, tineri care privesc arta ca fiind o cale de transformare si care si-au propus sa intoarca arta dramatica la izvoarele sale magice, initiatice. Pentru ei, rolurile nu sunt niste masti pe care le parasesc in culise dupa terminarea spectacolului, ci sunt lectii personale care odata inavatate, pot fi apoi infatisate publicului.

Festivalul se va desfasura sub forma unui concurs cu premii care vor fi acordate de un juriu format din actori si regizori consacrati. Astfel, vom trai impreuna cu actorii emotiile dinaintea premierii, sperantele prin care fiecare isi doreste sa isi depaseasca limitele si sa fie intr-o competitie cu el insusi, cu cea mai buna versiune a sa ca actor.

Va asteptam sa ne bucuram impreuna de arta plina de originalitate, frumusete si mister, arta obiectiva, care te pune fata in fata cu tine insuti!

Organizator: Asociatia Parinte in Floresti